Dor de mare

În fiecare vară, când mi se face dor tare tare de mare şi ştiu că n-am cum să ajung, că trebuie să mai am răbdare, îmi pun astea două melodii pe repeat şi mi se face şi mai dor.


Sicily
Asculta mai multe audio Muzica »

O zi

Dimineaţa ne trezim , ne aşezăm în careu şi facem gimnastică pe Internaţionala.
Apoi eu plec în parc şi la piaţă, ei se culcă, pentru că Internaţionala e cu trompete şi le obosesc urechile şi le zumzăie mustăţile.
La piaţă cumpăr căpşuni, cireşe şi menta.
Acasă eu lucrez la calculator şi beau nectar, ei dorm cu burţile şi nasurile în sus, cocoţaţi pe perne.
Şi am mereu câte o mică suferinţă. Săptămâna asta mi-am pus picături în ochi din jumate în jumate de oră. Singură. Mamaie e la fel de chioară ca mine şi îi tremură mâinile. E greu să-ţi pui singur picături în ochi, mai mult îţi picuri lacrimi de Indocollyre pe obraji. Apoi îţi vin nervii şi vrei să-ţi scoţi ochii cu pipeta.
După saptămâni de stat în casă, am facut şi un drum lung, am ieşit în sfârşit în oraş şi am văzut că s-a schimbat moda, că fetele poartă ii şi bluze lungi şi sunt frumoase toate. Exact ca atunci când mă întorceam după trei luni de vacanţă de la ţară şi aveam toate hainele rupte şi ponosite faţă de copiii de la oraş. În metrou m-am simţit ca în Star Trek.
Vreau sa lucrez de acasă, să nu trebuiască să vorbesc prea mult cu oamenii sau să merg cu metroul mereu, dar nu ştiu ce.
Nu vreau să mai fac teme şi lucrări pentru copii răsfăţaţi şi muncă pe care n-are chef să o facă nimeni la un serviciu normal.
Iar la ţară ne-a rupt furtuna caisul în două, apoi a trebuit tăiat cu drujba. Era plin de caise. Poate dacă nu eram lacomi, mai culegeam din ele verzi, se uşurau crăcile şi nu le mai rupeau vântul şi piatra. Dacă ar fi ştiut careva să facă dulceaţă de caise verzi...

Biciclete

Coeur de Pirate e perfectă: blondă, cu trăsături de păpuşă, arată super în daisy dukes pe bicicletă. Dar mai ales are o voce dulce şi cântă în franceză.

Videoclip frumos cu biciclete, ghirlande şi asfinţit, despre o dragoste inocentă şi uşor desuetă.

Secretul Drinei

M-am uitat toată ziua la costume de baie Victoria Secret. Am un obicei tâmpit, de răţuşcă urâtă, mă uit la oameni şi dacă-i văd frumoşi mă tund ca ei, mă îmbrac ca ei şi apoi mă supăr că arăt ca o ciumăfaie. N-ar trebui să arătăm la fel acum că suntem tunşi la fel? Dacă o să-mi iau un costum de baie de la Victoria Secret (on sale-25 ore de muncă, am calculat), mă transform în Marissa Miller. După ce mă îndes în elastan şi în spandex de cel puţin 50 $ n-o să arăt nicidecum ca o văcuţă pictată şi înflorată.
Mi-a plăcut totuşi de Lady Gaga care a zis că o dată cu ea şi cu Amy Winhouse încep să se poarte...”fetele mai deosebite” "I will always have a very deep love for Amy Winehouse. Because of Amy, very strange girls like me go to prom with very good-looking guys," she said.
Şi eu la fel.

P.S.
Pe ăsta îl vreau.

La Sibiu

Mă chinuiesc de vreo două săptămâni să povestesc cum am fost eu la Sibiu. Doar n-am făcut Jurnalistica ca să ştiu că unele lucruri trebuie povestite în timp real :) şi dacă trec două săptămâni nu prea mai are rost. Dar ca să scot povestea din sistem şi să trec mai departe, poate să mai scriu şi altceva pe blog în viitor, iacă povestesc. O să încerc să aplic regula de aur a blogosferei şi la un moment dat în povestire mă voi revolta împotriva a ceva, mai exact a restaurantelor tradiţionale.

Deci am fost la Sibiu în weekendul cu cutremurul, pe care de altfel nici nu l-am simţit, dar am fost anunţaţi că a existat şi ne-am ofticat, am vrut să ne urcăm imediat în maşină să ne întoarcem al Bucureşti, să prindem măcar replica.

În prima zi m-am înfăşurat în nişte capoate de ţaţă Drina şi am purces la Muzeul din Dumbravă. Ne-am rătăcit, pentru că nu ştim să ne descurcăm prin oraşe străine şi deşi eram blindaţi cu GPS-uri, telefoane cu internet şi alte accesorii ale turistului modern, până la urmă am întrebat nişte oameni. Care păreau nedumeriţi când auzeau de Muzeul Astra, pentru că acolo toată lumea ştie de Dumbravă.

Îmi plac mult căsuţele ţărăneşti şi când eram mică voiam să trăiesc în bordeiul de la Muzeul Satului din Bucureşti. Acum am schimbat planul, dacă se îndură cineva să mă ia de nevastă voi face nunta la biserica dintr-un muzeu al satului (sunt foarte mici bisericuţele din lemn şi scapi de mulţi invitaţi). A, şi mă voi îmbrăca în costum popular. Unu oribil, cu mâneci bufante, fustă plisată şi trei rânduri de fote, să par grasă.

Muzeul din Dumbravă e foarte frumos, dar îţi trebuie o zi întreagă ca să îl vizitezi pe tot. Ca şi în cel din Bucureşti sunt pisici gardieni, care împiedică şoarecii să roadă exponatele. Cea mai drăguţă a fost o pisică albă cu pete albastre, care locuia pe lângă o casă proaspăt văruită cu albastru.

Cum spuneam, muzeul e imens, după câteva ore eram leşinaţi de oboseală şi de foame. Am vrut să mâncăm la cârciuma satului, eu m-am bosumflat că e restaurant tradiţional şi iar n-am ce mânca. Am mers până la urmă în oraş unde am sfârşit la Crama Sibiului, parcă, tot tradiţional. Am rămas acolo pentru că eram deja palizi şi reci şi nu mai aveam putere să ne ridicăm de la masă. Foarte drăguţ restaurantul, mâncare bună, dar numai cu carne. Eu am mâncat piure-again. Mai exista varianta pilaf-again. Nu înţeleg de ce nu există ciorbă de ştevie la restaurantele cu mâncare tradiţională. Dacă o întrebi pe mamaie ce mânca ea când era o ţărancă mică-mică, o să spună ciorbă de lobodă, urzici, ştevie pe grătar şi de sărbători, picioare de pui rebegiţi. Acuma nu zic să respectăm întocmai trradiţia şi mâncăm exact cum mâncau acum o sută de ani ţăranii săraci lipiţi pământului, mălai stătut până dăm în pelagră, dar o ciorbă de legume se poate în meniu? Mi se pare cea mai tradiţional posibil mâncare.

Am mai fost şi la Brukenthal unde, surpriză, o doamnă foarte drăguţă chiar ne-a povestit de bună voie viaţa lui Brukenthal şi ne-a prezentat palatul. Eu sunt obişnuită să mă ţin după turiştii străini să ascult ce zic ghizii lor.

Gata, nu mai scriu, că probabil nici n-a ajuns nimeni cu cititul până aici. Vă pup pi tăţi.

Poze.

Veta

De Paşte am fost la ţară şi printre corvezi ca lipitul abţibildurilor pe ouă ne-am făcut timp să o vizităm şi pe Veta. Am găsit-o la colţulul uliţei, păscând neliniştită. Ne-a povestit că aici ajunge în fiecare zi, după ce e trezită brusc, scoasă din grajd şi pusă în lanţ, traversată şanţul şi priponită pe un petec de iarbă. Paşte până se extenuează, apoi, spre seară, pătimeşte acelasi drum până la grajd. Am încercat să vorbim mai mult cu ea, dar un pârdalnic de breton care îi disimula expresia ochilor şi intenţiile a îngreunat comunicarea.
Mai multe poze, cu detalii de copită şi bot, aici.

Ce am mai facut noi

Păi, am vazut o groază de filme şi am şi citit puţin în ultimele luni.

1. Sunt la zi cu House M.D., Desperate Housewives şi Grey’s Anatomy, îmi e greu să aştept episod cu episod, aşa că m-am apucat de un nou serial, Mad Men. E despre o agenţie de publicitate din anii 60’, un director de creaţie very handsom and cool, neveste robot cu psihoze ascunse şi despre reclame la tutun când tocmai se descoperise că nu merge să spui că ţigările au gust de bomboane şi te ajută să respiri mai bine când eşti răcit.

2.Am terminat experimentul de lectură Charlotte Bronte vs. Sophie Kinsella. Am citit un Shirley cumpărat de la nişte oameni care stau la Big în cort şi vând cărţi pe trotuar, şi de Kinsella – „Îţi aminteşti de mine?”, împrumutată de la verişorul meu corporatist care are colecţie de chick lit. Ideea era să le citesc în paralel, dar nu a ieşit nimic pentru că pe Kinsella am terminat-o într-o zi, iar de Bronte nu ştiam cum să mă mai ascund (mă prefăceam că îmi cade cartea pe sub pat şi că nu o mai găsesc, că e foarte important să mai văd vreo trei filme etc.). Cititoarea buimacă din mine a reuşit să termine cartea după o lună. Nişte oameni de pe la 1800 suferă foarte plicticos din dragoste. Fetele se îndrăgostesc şi se îmbolnăvesc, nu mai mănâncă, cad la pat etc. Poate de-asta am fost şi eu tristă şi m-a durut jumate de cap o săptămână – oi fi îndrăgostită. Dar acum, că e frumos afară şi cântă mierle în copaci, n-o să mă mai doară deloc piciorul.

3. Am citit Inimă de cerneală. M-am îndrăgosit de Deget de Praf. Am văzut filmul, îl iubesc pe Deget de Praf şi mai mult. În film e exact cum mi-l imaginam, mai puţin pantalonii de piele. N-ar trebui să te îmbraci în piele dacă eşti jongler şi stăpâneşti focul? Tot ca urmare a filmului, Pisicu’ doreşte corniţe. De titan. We dont’t dig plastic.

4. Pictez un cântecel de azi de dimineaţă. Aici.