Despre Stefan si Geo

Am fost plecată zilele astea cu treabă în afara Bucureştiului, undeva la ţară. Drumul a fost cam dezolant. Ştiţi şi voi cât de hidoasă e zona de la ieşirea din Bucureşti, plină de gunoaie, de clădiri noi aruncate alan-dala, depozite, camioane şi şosele dinamitate. Am văzut totuşi ceva frumos exact când nu mă aşteptam. Cum traversam cu maşina un pod care acoperea o gârlă, am văzut în depărtare nişte gâşte. Colegii de voiaj cu ochi mai buni mi-au spus că pârâiaşul e de fapt râul Ialomiţa, căruia i-au cam scăzut cotele în ultimul timp, iar gâştele sunt chiar nişte lebede. Eu n-am mai văzut lebede de când eram mică aşa că m-am bucurat rău.

A mai trebuit să asist şi la o întâlnire care s-a ţinut în biblioteca unei şcoli. Mie mi-era cam somnic, aşa că m-am retras într-un colţ, lângă soba de cărămizi. Ceilalţi participanţi la întâlnire puneau ţara la cale, discutau aprins, în sobă trosneau buştenii, iar eu picoteam cuprinsă de căldura plăcută. După ce mi-am făcut somnul de frumuseţe, am zis să că, dacă tot nu sunt atentă la ce vorbesc ceilalţi, măcar să citesc puţin. Doar eram într-o bibliotecă şi vorba aceea, locu’ sfinţeşte omu’. Şi am ales să mă înviorez cu o carte de comentarii de pe raftul din apropiere.

Am citit prima oară despre reportajul „În nopţile cu lună femeile torc cânepa” de Geo Bogza în care autorul ne ... cum să mă exprim eu aşa mai frumos... ne zugrăveşte realitatea din viaţa moţilor care, aşa cum reiese din text, erau un popor dârz. Eu reportajul nu l-am citit, că doar nu sunt proastă să citesc un ditamai textul când am rezumatul şi comentariul deja făcute. Mi-am aruncat ochii direct pe ideile principale din care spicuiesc:

„Moţii creşteau vite şi fertilizau pământul.”

„Moţii luptau cu pământul pietros al muntelui.”

„Femeile moţilor luptau cu cânepa din care făceau pânză aspră.”

„Moţii luptau cu dârzenie cu vitregia naturii.”

Am mai citit şi despre Letopiseţul Moldovei de Ureche. Eu cronica asta am citit-o în clasa a noua, când studiam începuturile literaturii româneşti, dar trebuie să vă mărturisesc că sensul ei adevărat mi s-a revelat abia azi când am citit în cartea de comentarii că:

„Ştefan Vodă era un bărbat scund şi impulsiv” şi că

„Optimist şi tenace, Ştefan nu se lăsa până nu-i biruia pe duşmani”.

În momentul ăla am şi vizualizat scena în care Ştefan Superstar, scund dar bine făcut, îşi rotea buzduganul şi spulbera şaişpe turci d-aia molatici dintr-o lovitură. În spatele lui plăieşii, bine grupaţi strigau şi făceau valuri „Go Ştefan! Go Ştefan! Eşti cel mai tare! Ţine-o tot aşa!”. Io crecă plăieşii ăştia s-au cam luat după spartanii de la Dinamo.

Eu la întâlnirea asta trebuia să mă documentez şi să fac poze. Dar n-am pozat-o decât pe Geta, căţeluşa şcolii, că mie de ea mi-a plăcut cel mai mult. Iar apoi m-am întors veselă la Bucureşti că mi-am făcut încă o dată treaba în mod exemplar.