Call me Rex, Tyrannosaurus Rex

După o pauză de o lună am fost din nou la aerobic. Eu nu vreau, dar un drăcuşor îmi şopteşte în ureche că lumea e plină de blonde platinate cu pielea caramelizată prin saloane cu solar. Competiţia e acerbă, eu sunt alergică la vopsea, iar de soare fug ca dracu de tămâie. Aşa că am zis să mă simt, să nu mă dau bătută din prima şi măcar pe la sală să mai trec din când în când. Despre ultima experienţă v-am mai povestit. Între timp, găsisem un gen care se numeşte body building şi mă descurcam, pentru că se repetă acelaşi exerciţiu de zeci de ori. Se lucrează cu greutăţi, săculeţi de nisip şi bare. Concentraţi-vă, nu e vorba de bară dintr-aia la care dansează unele fete, e doar un fier greu pe care îl petreci după umeri şi faci aplecări şi ridicări cu el până nu te mai ţin picioarele.

Apoi am fost la step aerobic şi mi s-a tăiat filmul. Aici trebuie să execuţi un dans în jurul unei cutiuţe. Ştiţi meniaito (nu ştiu cum se scrie), dansul ăla tembel necesar la orice nuntă, botez? Ei bine, cam aşa e şi la step. Cu o fire de catâr ambiţios, pot să fac bicicletă până ia banda foc sau mi se tocesc călcâiele de la adidaşi. Dar astea sunt mişcări liniare, automate. Dacă mă pui să-mi coordonez mâna dreaptă cu piciorul stâng, în plus pe ritm de dans, m-am pierdut. Mă port ca o marionetă cu arcurile stricate. Sau ca un om cu picioarele montate invers. Dacă eram mai înaltă, aş fi zic că informaţiei îi ia mult timp să circule de la picior către creier şi înapoi. Dar nu sunt, deci trebuie să găsesc altă explicaţie. Cred că semăn cu Tyrannosaurus Rex. Cam la fel de delicată şi flexibilă sunt şi eu. Cică Tyrannosaurus ăsta era o ditamai dihania, cu o inteligenţă mai scăzută decât a unei găini actuale. Nepotul lui direct, crocodilul, e clar mai prost decât o găină şi un prădător de ocazie. La fel şi Tyrannosaurus: avea noroc că ceilalţi dinozauri erau chiar mai proşti decât el. Pe vremea aia, în Cretacic adică, vânătoarea se desfăşura după zicala „pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă”, unde pară mălăiaţă e vreun dinozaur ierbivor cu o mutră placidă şi care de greoi ce era se rostogolea la prima încercare de alergătură, iar nătăfleaţă, evident, Tyrannosaurus. Cam la fel de dezarticulată sunt şi eu.

Revin la aerobic, unde, pe lângă că arată cum arată, toate instructoarele au nume exotice. Să nu credeţi că le cheamă ca pe toţi muritorii de rând, Rodica, Viorica, Aneta etc. Nope, instructoarele sunt Micky, Cory, Mony, Wanda, Lena etc.

Şi mă mai supără şi muzica. Înţeleg că există o muzică specială de aerobic, care imprimă un anumit ritm, dar totuş... M-am săturat de melodia aia cu „Let’s pump it”. Să pompăm ce? M-am săturat de house şi dance. Rocky, cel mai mare sportiv al tuturor timpurilor, se antrena pe rock. Ia uitaţi aici.

Dacă mi-ar da Dumnezeu o putere mare, măcar pentru o zi, eu le-aş pune pe fetele alea să facă aerobic pe melodia asta. Să vadă şi ele cum e să te chinui să menţii ritmul.

Mă gândeam că în primăvara asta poate o să reuşesc să-mi introduc posteriorul aerobicizat în blugii pe care mi i-am luat intenţionat cu un număr mai mic. Dar cred că o să apelez la planul B: cineva să ţină blugii bine întinşi şi altcineva să mă catapulteze cu picioarele înainte direct în ei. Risc să-mi secţioneze blugii artera femurală în mers, dar vorba aia „suferă baba la frumuseţe”. O altă soluţie ar mai fi să mă presez într-o menghină, pe ici pe colo, pe unde e nevoie. Sau complet, până mă aplatizez de tot. O să fiu cel mai slab om din lume.

Gata. Am vituperat destul pe ziua de azi şi am reuşit să bârfesc zeci de fete care nu mi-au făcut nimic într-un singur post. Deci îmi merit soarta de împiedicată.