La ce mai folosesc Pisicu' si Catelu'

Păi ei folosesc la multe lucruri, dar mai nou o ajută pe Mamaie să se ghideze când sună cineva la uşă.

Noi, când suntem toţi acasă, lăsăm uşa deschisă pentru că e un dute-vino. Cheile de la ghenă, lift, subsol stau pe hol, într-un dulăpior, şi tot timpul se găseşte câte cineva care să aibă nevoie de ele. Iar vecinii intră direct în casă şi le iau după modelul „Ai nevoie de chei? Ştii unde sunt? Intră direct şi nu ne mai deranja cu soneria din activităţile noastre extrem de importante.”

Cu Mamaie, lucrurile stau cu totul altfel. Pe ea am învăţat-o să se ferece în casă şi să nu răspundă niciodată străinilor când e singură, pentru că oameni răi bântuie Vitanul, înnebuniţi să ne fure nouă averile.

O dată mi-am uitat cheile acasă şi Mamaie n-a vrut nici în ruptul capului să-mi deschidă uşa. Mamaie e cam tare de urechi, aude sunetele stridente ca soneria, chiar se sperie de ele, dar nu distinge diferenţele dintre voci, şi nici la desluşit cuvinte nu stă prea bine. Iar eu mă scurgeam pe uşă de disperare. „Mamaie, sunt eu nepoţica ta cea scumpă. În scară-i pustiu şi întuneric. Frica-mi pătrunde în oase.” Mamaie nimic. Stătea ghemotoc după uşă şi tăcea mâlc.

După întâmplarea asta, am luat-o pe Mamaie deoparte şi i-am explicat.

„Mamaie când auzi soneria, te uiţi la Pisicu’ şi Căţelu’. Dacă primu se zburleşte şi al doilea latră ca turbatul, înseamnă că după uşă e ascuns un hoţoman. Dacă dau din codiţe veseli, e unul de-al casei. PRICEPUT ?”.

„HAM ÎNŢELES!!!” a urlat Mamaie înapoi.

P.S. Plec câteva zile la Iaşi. Am auzit că e foarte frumos acolo. Nu ştiu dacă o să am net, dar s-ar putea să-mi prindă bine o pauză. În ultima vreme am luat-o niţeluş pe arătură cu posturi cam lungi si dezlanate.