Leapsa pe filme

Am primit o leapşă de la Gramo şi de la Oceania aproape în acelaşi timp. Trebuie să spun în ce film m-as simti bine să trăiesc. Mi-am ales o capodoperă, film de opt stele, dar jur pe verde că nu din snobism :) .

E vorba de Baraka, un film neconvenţional, mai mult documentar, un picuţ mai vechi, de prin 1992. E o poveste, fără cuvinte şi scenariu, despre evoluţia civilizaţiei umane şi legătura ei cu natura. Se succed imagini grandioase din natură, apar triburi primitive care trăiesc în mijlocul unui paradis verde, apoi oraşe moderne cu furnicare de oameni, cimitire suprapuse, japonezi placizi care dorm în sertare. Aş putea să stau să mă uit la infinit la imaginile astea. Senzaţia de frumuseţe e copleşitoare.

Dacă aş trăi în Baraka, aş putea:

să văd cascada Iguacu; să mă rog la Zidul Plângerii cu evreii; să stau învăluită în fum de tămâie într-o bisericuţă cu icoane mucegăite sau să-mi pierd vederea în cel mai strălucitor (la propriu) mausoleu, Shah-e-Cheragh din Shiraz; să văd turme de antilope în savană; să simt vâlvătaia cadavrelor arse pe Gange; să stau pe buza unui con de vulcan în Java; să sar cu maasaii în Kenya; să mă plimb prin favele cu hoarde de copii şi căţei după mine; să mă tatuez ca aborigenii şi să dansez cu dervişii; să văd norii de sus; să vorbesc cu soldaţii de teracotă din Xian.

Dar cel mai mult şi mai mult mi-ar plăcea să fiu o maimuţică de munte. Să picotez într-un izvor cu apă caldă, fulgi de zăpadă să-mi cadă pe cap. Iar în jurul meu să fie linişte deplină şi frumuseţe.

Dau leapşa mai departe la KamZara şi Desene.