Nasty leapsa

Turambar a creat o leapşă dezgustătoare, gastrojenantă şi dătătoare de colici şi hepatite, i-a pasat-o Oceaniei, care mi-a pasat-o mie. Trebuie aşadar să povestesc despre o mâncărică ce mi-a agresat palatinul şi mi-a speriat omuleţul şi l-a făcut să se ascundă după amigdale.

Când eram mică, mergeam cu gaşca de fete de la ţară, în fiecare primăvară să culegem urzici pe Valea Bătrânii. Era prilej bun de umblat pe coclauri, de spus poveşti înfricoşătoare despre şarpele uriaş care sălăşuieşte în văgăunile de pe Vale şi de urmărit guşterii verzi ieşiţi pe pietre să se încălzească în soarele de primăvară. Ţigăncuşele deprinse cu alesul urzicilor strângeau frunzuliţele direct cu mâna goala şi umpleau saci întregi, buni de dus la piaţă, la oraş. Noi, cu mâinile înfăşurate în şosete, abia strângeam o desagă. În rest ne bălăceam prin izvoarele de la vistierie (locul de unde pornea apa pentru cişmelele din tot satul) şi, cu ochii lipiţi de crăpăturile din cofrajul de ciment de pe puţul principal, căutam căpriţa despre care se spunea că ar fi murit înecată acolo cu ani în urmă.

Seara ne întorceam acasă şi o puneam pe Mamaie să prepare urzicile. Numai că Mamaie e bătrână de când o ştiu eu şi uneori îi mai scapă unele lucruri. Într-un an, pe când mestecam prima îmbucătură de urzici, am simţit scrâşnind printre dinţi nişte firişoare. Era un ghemotoc de blăniţă de oaie, fină ca un borangic, care, aşa cum stăteam noi şi mâncam noaptea în bătătură, abia se zărea în lumina lunii pline. Lână calitatea întâi. Se pare că în primăvara aia, ciobanii sloboziseră oile pe Valea Bătrânii.

Sper că apreciaţi că am îndulcit leapşa asta cum m-am priceput mai bine, astfel încât să nu vă oripilez şi să nu vă agit viscerele prea mult.

Leapşa e dureroasa si mi-e mila sa o pasez. Desene, Optzecea, somebody? Mă aştept să citesc povestiri de groază din restaurante.