Pisicu fabuleaza

EU: PISICUUUU!! Treci imediat la bucătărie.

Enters Pisicu’. Ţopăie, dar are un zâmbet cam încurcat.

- Ţe e? Ţe e? Ţe-am mai făcut?

- „Ţe-ai făcut?!” Ţi-ai băgat picioarele în sendvişurile lu’ Mamaie.

- Eu? Am dormit toată dimineţa. Acum am ieşit din şifonier.

- Şi-atunci de ce sunt urme de pisic pe toate feliile de pâine? Şi de ce eşti plin de icre pe lăbuţe şi mustăţi? Nu vezi că te-am prins ca pe-un grăsun cu degetul în borcanul cu Nutella?

- Oops. Hi hi hi. Păi să vezi cum a fost. Mă plimbam pe masa din bucătărie.

- Ce făceai?!! În fine, zi.

- Aşa. Mă plimbam pe masă. Şi ...şi ... s-a pornit un vânt mare. Exact aşa a fost. A venit o pală de vânt, a deschis geamul. Şi apoi...aaa... apoi a intrat o libelulă mare. Cât mâna ta să tot fi fost. Şi era aşa cu verde, mult verde. Şi cu picăţele mov pe burtă. M-am luat la trântă cu ea. Şi când nu eram atent mi-a aruncat piper şi m-a făcut să strănuţ. Şi apoi m-a îmbrânţit, de-am căzut cu lăbuţili în sendivişuri.

Eu cred tot ce spune Pisicu’ şi, după mine, poate să se urce şi pe pereţi. Dar de data asta, Mum a asistat la toată scena şi tot ea a cerut identificarea vinovatului. Am vrut să fac o demonstraţie de autoritate şi am zis să-i dau lu’ Pisicu’ pedeapsa de gradu trei la pisici. Adică am luat o felie de şuncă de Praga de pe farfurie şi, prefecându-mă nervoasă, i-am trecut-o lu’ Pisicu’ peste mustăţi, cu aparenţa unei pliciuiri. Pisicu’, însă, a prins-o din zbor, a molfăit un colţişor, de poftă. Apoi a fugit repede să spargă o vază. Poate, poate arunc şi cu nişte kaizer după el.