Copii, bunici, incest

Zilele trecute mi-am adus aminte de o carte pe care am citit-o în timpul liceului. Genul de carte al cărei subiect nu ţi-l mai aminteşti, nu ştii cum le chema pe personaje, dar senzaţia pe care ţi-a lăsat-o a fost indelibilă şi simţi şi acum ce-ai simţit când ai citit-o prima oară. Nu mai ţineam minte nici cine a scris cartea, nici cum se numea. Singurele cuvinte care îmi stăruiau în minte erau: incest, bunică, pedofilie, muci, promiscuitate, masturbare, mizerie. Totul învăluit într-o uimitoare inocenţă şi poezie care te umplu de tristeţe şi te emoţionează până la lacrimi (cred că am şi plâns când am citit-o). Vocea naratorială se confundă cu cea a unui băieţel de un an, doi, care face parte dintr-o familie cu mulţi copii, toţi jerpeliţi, mucoşi. Cu un tată beţivan depravat şi o mamă care toarnă în fiecare an câte un copil. Cea care avea grijă de copii era bunica. Am citit cartea în franceză şi atunci am învăţat ce înseamnă „chatouiller”: bebeluşul mergea de-a buşelea prin bucătărie, se învârtea printre picioarele bunicii şi îi gâdila gleznele elefantine.

Am încercat vreo două zile să-mi aduc aminte cum se numea cartea asta, am făcut tot felul de căutări idioate pe net, cu aşa nişte cuvinte de referinţă am dat peste site-uri care numai despre cărţi nu erau şi sigur o să fiu menţionată pe nişte bloguri la categoria căutări de tot râsul. În fine, cu ocazia asta am dat peste o altă carte, "Flowers in the attic", tot cu copii, bunici şi incest. Patru fraţi închişi în podul unei case fabuloase de o bunică inumană, obsedată de păcate. Trei ani de izolare în care îndură pedepsele şi torturile bunicii fără să-şi piardă o clipă candoarea: îşi inventează jocuri, se alină unul pe altul şi cresc plante la lumina lucarnelor. Am găsit varianta audio pe un torrent, am ascultat-o şi e foarte frumoasă. E aşa bine să-ţi citească cineva cu intonaţie, deja mă plictisisem de vocea liniară din capul meu. Eu şi în gând vorbesc tot încet şi cu prune în gură, de nu înţeleg nimic.

Într-o dimineaţă m-am trezit cu titlul primei cărţi de care am povestit în minte. Noaptea e un sfetnic bun, iar eu ţin minte totuşi unele lucruri, doar că îmi ia mai multe zile până le reactivez (dacă ar înţelege şi ăştia la serviciu că nu-s proastă chiar rău de tot, doar mai înceată...). Cartea se numeşte „Une saison dans la vie d’Emmanuel” şi n-am găsit-o pe net şi nici la Institut nu o au. Deci rămân doar cu amintirea a ce am citit demult. Poate e mai bine aşa.

Am pus putin din "Flowers in the attic" pe trilu. Dacă vrea cineva să asculte, pot să uploadez si restul capitolelor.