„Maybe true love is a decision. You know, a decision to take a chance with somebody. To give to somebody. Without worrying wether they'll give anything back. Or if they're gonna hurt you, or if they really are the one. Maybe love isn't something that happens to you. Maybe it's something you have to choose.” Aşa zice Brittany Murphy în „Love and Other Disasters”, un film în care apare jumătate din timp dezbrăcată, iar în cealaltă jumătate e îmbrăcată foarte frumos pentru că joacă rolul unei fete angajate la Vogue UK. Cum Brittany este foarte plăcută ochilor mei, m-a încântat şi filmul. Doar pe alocuri m-am dedat invidiei şi ochii-mi verzi s-au băltit şi s-au tulburat mai ceva ca apele unui heleşteu plin de mătasea broştei. În rest, am sorbit o groază de învăţăminte de pe buzele lui Brittany (Jacks în film). Cea mai importantă e cea din citatul de mai sus: dragostea nu te fulgeră, nu pică din cer, trebuie să o cauţi tu. Când mă gândesc ce m-a minţit şi m-a prostit Rebreanu! Am citit “Adam şi Eva” la o vârstă fragedă, când căutam în cărţi adevăruri. Mi s-a împuiat capul cu existenţa sufletului pereche pe care îl recunoşti de la o poştă şi cu iubirea care te păleşte deodată. Am crezut tot ce scria în cartea aia. Dacă îl văd vreodată pe Rebreanu ăsta pe stradă, cred că-i dau cu umbrela în cap for ruining my youth and making me looking for nothing când iubirea vieţii mele putea să fie practic şi colegul de la C – chiar dacă nu-mi plăcea de el, puteam să mă străduiesc şi eu umpic!
Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu e logic şi că, într-o lume cu miliarde de oameni, teoria cu aleşii meniţi unul altuia ar fi cam greu de pus în practică. Ar trebui să ne grupeze Dumnezeu pe perechi zonale, ca să crească şansele de întâlnire. Dacă ar vrea să facă o glumă proastă ne-ar încurca şi ne-ar distribui aiurea, aborigen din Australia cu suedez.
Am fost convinsă cândva că, dacă jumătatea mea e, de exemplu, un membru al comunităţii eskimose din România, o să fiu în stare să-l urmez până la capătul lumii, în Alaska, să vânez balene cu el, să port haine din piele de focă, să mânânc carne crudă de ren şi în zilele de sărbătoare caltaboş de elan.
Am crescut cu obişnuinţa simetriilor şi potrivelilor perfecte: şosete de aceeaşi culoare, puzzeluri, şi reflexii în oglindă. Dar acum am înţeles: suntem o lume de desperecheaţi şi fiecare poate să trăiască liniştit în emisfera lui, fără să se simtă ca o jumătate suspendată într-un copac, în aşteptarea completării. N-o să vină nimeni să se lipească de el cu un click metalic.Thank you, Brittany, for opening my eyes!
7 comments:
mai trist este ca trebuie sa trecem printr-o experienta foarte dureroasa ca sa acceptam resemnati (si oarecum vindecati) ca Marea Dragoste nu ne este data pur si simplu, ba s-ar putea nici sa nu fie posibila, oricat ne-am stradui sa o construim.
acum am ascultat si piesa din Hedwig... mi s-au mai inmuiat concluziile transante
parca mi-ai citit gandurile cu acest post.
of, chestia aia cu iubirea romantica si jumatatea care ne face sa vedem lucrurile in roz... iubirea nu ne loveste in cap, aia e pasiune, dorinta. iubirea se invata, se castiga, se intampla treptat si ramane, daca vine.:)
Uf, ce mi-ai facut. Am petrecut toata dimineata uitandu-ma la film :) Si are dreptate. Jumatatea nu ti-o gasesti, ci ti-o faci. Am avut norocul sa descoper asta destul de devreme.
*Acum treci, Raluca, la munca!*
@franzen
Vezi?? Dupa ce asculti o melodie parca incepi sa crezi. Eu dau vina pe filme si muzica pentru ce mi se intampla.
@andreea_none
Marile spirite gandesc la fel :)
@Oceania
Uff, da de ce trebuie sa fie totul asa de greu? Daca zici ca se invata, mie clar imi trebuie un manual :)
@Raluca
Sper ca te-a distrat macar asa umpic, ca sa nu fie chiar timp pierdut. Spor la munca!
Multumesc. Da, mi-a placut, ca altfel nu-l urmaream pana la capat :)
Post a Comment