Draga C,

Nu mai contează ce spun acum, dar oricum ...pour la beaute du geste, să ştii că-mi pare teribil de rău şi că de două zile am un nod în gât şi-un ghem de lacrimi în ochi. Eu şi încă vreo două sute de fete. M-au invadat de nenumărate ori fluturii, pulsul mi-a luat-o razna şi n-am zis nimic niciodată. Am pierdut o groază de bătăi de inimă, pentru că n-am vrut să le ascult. Am frecat şerveţele între degete, am rupt etichete de sticle şi m-am uitat la tine prin cioburi verzi. Din generală s-au dus trei: înec, asfixiere, supradoză. N-au trecut decât zece ani, dar dacă se strigă catalogul or să răsune multe ecouri. Ca la reuniunea din Cişmigiu et Comp, când din bănci răzbătea câte un „Absent. Dispărut pe front”. Doar că peste noi n-a trecut nici un război, murim aiurea.Toamna trecută, într-un bar sordid, printr-un fum gros care îmi ascundea îmbujorarea prostească, ne-am trezit vorbind despre copii. Ai râs de mine că sunt rea. Că e imposibil să nu-mi placă deloc copiii, să nu vreau să mă căsătoresc vreodata. Tu ai zis că ştii sigur că la un moment dat o să ai o familie, cel puţin doi copii. Well, guess you’ll never make it. A fost prea întuneric în pasaj.