Magia lu' Pisicu

Câteodată, în timp ce vorbesc cu el, din adormit şi plictisit cum e, Pisicu se face deodată atent. I se măresc pupilele, mustăţile i se arcuiesc sau i se mişcă explorator şi urechile i se ciulesc. Îşi schimbă expresia, şi de la starea lui de linişte trece brusc la o mină curioasă sau uneori speriată. Şi dacă mă uit mai bine la el, Pisicu nici măcar nu e atent la ce vorbesc cu el. Se uită prin mine sau alăturea. Ba îşi dă şi capul puţin într-o parte să vadă mai bine ce se petrece în spatele meu sau aiurea prin cameră. Îi urmăresc traiectoria privirii să văd ce-l nelinişteşte şi ... nimic. Doar aer nemişcat, nici un curent care să poarte fulgi de plop, nici o muscă sau vreo umbră strâmbă pe perete. Totul e amuţit.

- Hmm... Ce vezi tu, Pisicule? La ce umbră străvezie cocârjată deasupra mea te uiţi? E moşu’ de la parter mort acum doi ani, întors să-mi pună coarne şi să mă măscărească? Las’ că şi eu l-am chinuit toată copilăria cu ciocănituri în uşă şi bătăi în geam neaşteptate. Sau poate e porumbelul ăla pe care l-a împăiat moşu şi l-a plâns zile în şir la moarte şi pe care fiică-sa l-a aruncat la ghenă când a moştenit apartamentul. Ştiu... Îl vezi pe îngerul meu. E frumos Pisicule? E blond ca în icoane şi cu veşminte diafane? E legat de umărul meu cu lanţ de argint înfăşurat de trei ori de glezna lui ca să nu scape? Ce zice? Mă place măcar aşa umpic? Sau abia aşteaptă să scape din lanţ?

Da’ Pisicu e plin de mister şi nu răspunde. Are şi el secretele lui. Ştiu doar că poate să vadă mai multe decât mine şi e mai sensibil chiar decât clopoţelul japonez de vânt atârnat în iedera de la geam sau decât dream catcher-ul de deasupra patului. Clopoţelul nu simte toate duhurile ca Pisicu şi nici dream catcher-ul nu opreşte toate visele urâte cum le prinde Pisicu şi le ascunde în buzunarele de la urechi.