Zilele trecute, îi povesteam cuiva despre Pisicu’ că se plimbă prin grădină, iar persoana respectivă m-a întrebat cum de îl las pe afară, nu mi-e frică să nu-l fure cineva, apoi, imediat, s-a corectat singură: da’ cine să fure un pisic, ca sunt zeci pe afară şi nici el n-arată cine ştie ce. Am pufnit scurt in faţa nepriceperii şi naivităţii uimitoare care mi se înfăţişa. Îl las pe Pisicu afară pentru că este o bombă de inteligenţă şi nu are cum să-l prindă niciun răuvoitor. Altfel, ştim amândoi că sunt o groază de oameni care umblă să-l răpească, inclusiv unii dintre voi cei care citesc blogul. Tocmai de-asta am vrut să-i angajăm nişte maidanezi bodyguarzi, dar aştia doi de la noi de la bloc sunt cam retarzi amândoi.
Iar pentru cei ce nu-nţelege şi ne jigneşte vom explica pe îndelete de ce Pisicu este special.
În primul rând, Pisicu, în ciuda numelui pe care i l-am pus aşa ca să nu credeţi voi că e vorba despre vreun goblin sau spiriduş, nu e chiar pisic, este pentru pisici ce e Ida pentru maimuţe, o veriga pe scara evoluţiei pisiceşti. Deci ca şi Idei, lu Pisicu îi lipsesc de când era mic câţiva dinţişori din faţă, aia mici ca nişte ace. Evoluţia l-a descotorisit de ceva complet inutil, iar lipsa asta nu-l face pe Pisicu sssstirb, ci îi dă un mieunat si un tril deosebit.
În al doilea rând, Pisicu nu toarce, pentru că n-are de ce.
Apoi, nu prinde nimic. El îşi închipuie despre el că ar fi un animal brutal de pradă şi iese frecvent la vânătoare în pomii din jur, dar n-a prins absolut nimic nevah evah. Mili, Pisica de la ţară, se vede pe ea că e maşină de ucis, prinde tot ce mişcă – şoareci, şopârle, vrăbii, şerpi de casă etc. aşa just for fun, şi totul în doi timpi şi trei mişcări. Pisicu a încercat o dată să prindă vrăbii în iedera de la fereastră, a căzut, a tras după el şi iedera crescută în vreo câţiva ani, apoi s-a întors singur la uşă cu frunze şi crăci în cap.
Pisicu mai are o abilitate uimitoare (în afară de aia de a nu prinde nimic). Ştiţi că uneori oamenii visează cum cad de pe o clădire şi se trezesc brusc de frică? Asta ar fi căderea din vis în realitate şi cred că toată lumea a sărit din pat cel puţin o dată din cauza ei. Pisicu are abilitatea inversă, de a cădea din realitate direct în vis. O dată, a intrat un fluture cap de mort la noi în cameră şi s-a aşezat pe lustră. Pisicu a arătat un oarecare interes, s-a ridicat pe tablia patului să-l vadă mai bine, dar cum un picior îi atârna într-un echilibru precar, a căzut la loc pe saltea, direct in poziţia ghemuit cu ochii închişi şi – gata - dormea deja. Cum spuneam, asta e căderea reală transpusă în cădere în vis şi, la forma lui, Pisicu n-are nevoie să se arunce decât de o suprafaţă de vreo 50 cm înălţime.
Pisicu este alergic la purici, aşa ne-a spus cineva după ce iar am început să umblăm prin doctori după vaccinuri contra căderii de blăniţă. Cum ar veni este o creatură cu design pentru o lume mai bună, fără bestii de purici, nici măcare din ăia de circ, îmbrăcaţi şi fezandaţi, că şi ei trebuie să mănânce ceva.
Deocamdată atât îmi aduc aminte, dar dacă mai sesizez vreun element surprinzător la Pisicu nu voi ezita să-l consemnez.
11 comments:
deci dupa care cum inteleg eu marele atu a lu Pisicu consta in a nu se pricepe la absolut nimic decat la a fi pisic!
a, bucura-te ca nu prinde nimic Pisicu tau! stii cum e sa vânezi soareci prin casa, soareci abandonati de pisica ta, in timp ce ea doarme cu burta-n sus?
sau sa-ti gasesti sufrageria plina de pene, puf si ...matze de pasare?
Pisicu e un domn!
I'm Pisicu's bigest fan! :D
* biggest...m-am emotionat :)
ce dor mi se facu de Pisicu! este un special, ce sa-i faci?
@mosu
Cam asa ceva, se pricepe sa fie o bijuterie de Pisic :) (am vrut sa spun un briliant, dar e deja luat numele)
@anonymous
Pfiu! Ce jungla e la voi! Sper ca Pisicu sa fie in continuare un semi-incapabil.
@madalush si Jane
Mai, voi vreti cumva sa-l rapiti pe Pisicu?
uite cum ne "plantezi" ganduri intunecate :P
mu ha ha ha haaaa
:)))
senzational de misto postu!
vio+pisicu=LOVE
Iti propun o treaba foarte interesanta pa!pa! http://docs.google.com/View?id=dcmcwdhr_21dqt2vd44
Post a Comment