Cum ne mai scălâmbăim: astăzi, pe bicicletă

Urmăresc de ceva vreme toate ştirile şi blogurile despre biciclete, biciclişti şi altele din domeniu. Acum, ori sunt eu suprasaturată, în timp ce majoritatea oamenilor habar n-au de existenţa biciliştilor, deci e in continuare nevoie de promovarea asta plina de clişee, ori biciliştii sunt pe bune nişte oameni foarte enervanţi.

Din ce văd, citesc, impresia mea e următoarea: o parte dintre ei duc o viaţa idilică, fetele se îmbracă numai în fuste şi haine colorate, cară flori în coşuleţele de pe cadru, se întâlnesc să se plimbe prin parcuri. Acum, ca sa fiu în trend şi încă şi mai şi, mă simt obligată când mă urc pe bicicletă, să-mi pun antenuţe de albină care se învărt când bate vântul şi pelerină de Batman să-mi fâlfâie în spate.

Toate chestiile astea îmi aduc aminte de fenomenul ceainărie-librărie. De fapt, îmi închipui că toţi bicicliştii se îndreapată în acest moment spre o ceainărie.

La polul opus fetelor draguţe pe bicicletă, se află „echipaţii până-n dinţi”. Sunt tot timpul ca la curse, se îmbracă în colanţi şi tricou cu număr pe el, plus o cască ultimul răcnet deşi se duc doar la serviciu. Unul dintr-ăsta era să dea peste mine pe trecerea de pietoni, pentru că se credea în Turul Franţei şi trebuia să bată recordul la viteză pe Bucureşti. Sau poate nu m-a văzut din cauza ochelarilor de curse, cu care, din cauza vitezei stelare, zăpăcise şi ucisese toate muştele dintre două intersecţii.

Poate o să ziceţi că sunt ca o anabaptistă care strâmbă din nas la tot ce e frumos şi dă lecţii, dar chiar nu mai suport atâţia biciclişti care pozează ori cu flori in braţe.